Otet de trandafiri

25 lei40 lei

Golește
SKU: ABR037. Categorie:

Descrierea produsului

Oţetul de trandafiri este un excelent balsam şi tratament natural pentru păr.

Oţetul de Trandafiri a fost obţinut prin macerarea petalelor de trandafiri Rosa Damascena în oţet natural rezultat prin fermentarea sucului de mere. Culoarea sa naturală este de un roz frumos datorat în exclusivitate petalelor de trandafiri. Aroma delicată de trandafiri este dată de petalele de trandafiri.

Petalele de trandafir conţin: derivaţi flavonici, ulei eteric, taninuri, aminoacizi, vitaminele A, B2, C,D, E, K, PP, săruri minerale fier, calciu, magneziu.

Acţiuni terapeutice ale trandafirului: astringent, antiseptic, dezinfectant, antimicotic, antiinflamator, cicatrizant, febrifug, vitalizant, antianemic, vitaminizant, fortifiant, detoxifiant, regenerant, echilibrant al pH-ului pielii, etc.

Balsam natural pentru păr

Oţetul de trandafiri este un adevărat tratament şi balsam natural pentru păr. Restabileşte pH-ul pielii la nivelul scalpului, ajutând şi la neutralizarea reziduurilor toxice acumulate de-a lungul timpului prin folosirea şampoanelor, balsamurilor, fixativelor, mousse-ului, măştilor obişnuite pentru păr. Curăţă părul şi scalpul, acţionează ca un balsam, redând vigoarea, vitalitatea, atingerea mătătoasă, sănătatea şi strălucirea naturală a firelor de păr. Lasă părul moale, scârţâind de curăţenie. Ajută la eliminarea mătreţii, a eczemelor, a iritaţiei, inflamaţiei scalpului şi la creşterea părului.

Acizii şi enzimele din oţetul de mere stopează proliferarea bacteriilor ce pot cauza probleme ale scalpului, cum ar fi mătreaţa.

Are acţiune anti-inflamatoare, antiseptică, antibacteriană.

Mod de folosire: se diluează o lingură/linguriţă de oţet (în funcţie de cât de concentrat vreţi să fie oţetul la clătirea părului) într-un litru de apă. După şamponarea şi spălarea părului cu şampon solid natural, se clăteşte bine părul cu apă. Apoi, în final, se toarnă încet balsamul de oţet de trandafiri, masându-se uşor scalpul şi părul pe toată lungimea acestuia. Părul se înfăşoară într-un prosop şi se usucă uşor, prin tamponarea scalpului şi a părului cu prosopul. Nu se şterge părul viguros, prin frecare cu prosopul. Se lasă să se usuce de preferinţă la temperatura camerei, evitându-se folosirea feonului. Sau dacă se optează pentru uscarea cu feonul, acesta se va ţine la o distanţă suficient de mare de păr/cap, pentru a nu arde, supraîncălzi şi deteriora firele de păr.

Alte beneficii ale Oţetului de trandafiri: Aroma de trandafiri conţine uleiuri volatile care au darul de a stimula secreţia de endorfine şi setotonine la nivel cerebral, generând astfel o stare de bine, de fericire, de încredere.

Oţetul de trandafiri este un bun remediu împotriva stărilor febrile, a răcelii, a nevralgiilor şi durerilor de cap, a durerilor reumatice şi a oboselii cronice. poate fi folosit pentru frecţii şi masaj sau aplicat sub formă de comprese.

Poate fi folosit ca tonic pentru ten, gargară şi apă de gură, relaxant şi detoxifiant al corpului în apa din cadă. Tonifică, revitalizează şi regenerează tenul normal şi uscat, previne apariţia ridurilor, calmează iritaţiile, arsurile uşoare, roşeaţa, inflamaţiile şi muşcăturile de insecte.

În cazuri de febră sau răceală, se fac frecţii cu oţet de trandafiri pe întregul corp

Informații suplimentare

Cantitate

100 ml, 220 ml